sâmbătă, 13 iulie 2013

Impresii de vacanță: Barcelona// Part 1

       
    Anul trecut am avut plăcerea să îmi petrec o parte din vacanță în Barcelona, oraș pe care cei mai mulți dintre turiștii din întreaga lume l-au desemnat a fi cel mai frumos din Europa. Deși nu am văzut atât de multe orașe europene încât să-mi pot da cu părerea în această privință, pot totuși să confirm faptul că este într-adevăr un punct turistic deosebit, care îți oferă o multitudine de atracții, motiv pentru care nu ai cum să nu îți placă, indiferent de gusturi.
    Chiar dacă șederea mea aici nu a fost una îndelungată, am reușit să descopăr cele mai frumoase puncte ale marelui oraș, care își deschide larg brațele pentru fiecare turist în parte, având grijă să-l surprindă aproape la tot pasul. Norocul meu a fost să găsesc Barcelona în straie de sărbătoare, cu ocazia celebrării zilelor orașului, motiv pentru care am prins un spectacol de muzică și lumini încântător, chiar la Sagrada Familia, despre care vă voi poveste în partea a doua a postării..
     Hotelul unde ne-am cazat era situat vis-a-vis de splendidul spital Sant Pau, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Hotelul cu același nume, deși are numai 2 stele, oferă condiții foarte multe, cu mult peste așteptările noastre. O cameră dublă costă în medie 300 ron, cu micul dejun de tip bufet inclus, un preț mai mult decât rezonabil având în vedere localizarea. La circa 250 metri de hotel se află stația de metrou de unde se poate ajunge facil pe Las Ramblas. Având în vedere că ne-am cazat la un hotel aflat în apropierea impunătoarei catedralei, am putut răscoli străduțele din apropiere în lung și în lat, descoperind mici buticuri de dulcegării, pantofi și poșete de piele și câte și mai câte. Cum s-ar zice, de toate pentru toți!


^Spitalul Sant Pau- numai o mică secțiune din grozava arhitectură a acestei clădiri


      În apropierea hotelului  erau câteva terase unde puteai servi masa de prânz. Acestea ofereau diverse meniuri, însă toate includeau mâncare ușor de preparat, den șnițele, piept de pui la grătar, etc. Pentru un meniu compus din piept de pui + cartofi + salată+ apa/cafea/bere plăteai în jur de 10-15 euro, însă cantitatea era suficientă pentru o persoană mai slăbuță, adică porțiile erau mici.
   Cum te apropiai de Sagrada începeau să înflorească terasele și restaurantele, care puneau la dispoziție fel de fel de preparate. Pentru cei cu un buget mai mic, există varianta de a mânca la fast-food: McDonalds și KFC se află chiar vis-a-vis de catedrală. Pentru cei care nu mânâncă fast-food, dar nu își permit mari cheltuieli, există localuri de tip cantină, unde poți mânca bine, sănătos și consistent la un preț rezonabil.  

     În vizitarea Barcelonei am ales să facem și circuitul turistic cu autobuzul, care are stații cam în orice zonă mai importantă a orașului. Sunt puse la dispoziție 3 circuite, însă ai nevoie de cel puțin 2-3 zile pentru a vedea și admira cum se cuvine fiecare punct de oprire. Prețul unui bilet valabil pentru o zi este de 24 euro, acesta putând fi folosit pe parcursul unei zile pe oricare dintre cele 3 rute. În autobuz este disponibil ghid turistic asitat în limba engleză (și în multe alte limbi, dar nu și româna). Având biletul pentru o zi, nu am putut vizita decât câteva dintre obiective, restul urmând a fi punctate în viitor. 

    Prima oprire am făcut-o la Park Guell, o splendoare arhitecturală de nedescris în cuvinte. În fapt, cam toate lucrările părintelui Barcelonei, Gaudi, nu au făcut decât să-mi întărească convingerea că, creația arhitectului este una de geniu, originală și imposibil de reprodus. Cred că acest lucru m-a impresionat cel mai mult în vizita mea în Barcelona, mai mult decât Sagrada Familia, perla orașului, dacă o pot numi așa.
    Park Guell este o grădină rezidențială care reproduce prin elemente arhitecturale colțuri de natură, copaci, ape curgătoare, păsări și alte viețuitoare necuvântătoare. Într-un cuvânt: o minune! Să te tot plimbi prin această grădină și să te minunezi de ideile pe care acest Gaudi a reușit să le reprezinte într-un mod atât de artistic. Singura părere de rău a fost prezența atâtor turiști; mi-aș fi dorit ca, măcar pentru un ceas acel univers natural să fie doar al meu și să-l pot cerceta de una singură, fără a fi deranjată de larma gălăgioșilor turiști. Dar, să ne întoarcem la realitate! Iată câteva imagini cu acest minunat Park Guell:








^Park Guell

    Următoarea oprire a fost la Palatul Regal, reședința regelui Alfonso XIII,care astăzi adăpostește două muzee: unul de design, cu exponate deosebite, și unul de ceramică. Pentru a vizita ambele muzee și pentru a observa detaliile fiecărui exponat ai nevoie de câteva ore bune, pentru că sunt foarte mari și au o groază de obiecte pe care nu trebuie să le treci cu vederea. Am rămas cu gura căscată la piesele de mobilier ireal de frumoase, unele sculptate cu detalii miniaturale, altele pictate manual; bijuterii de epocă, cu pietre prețioase- zău că mi-aș fi dorit să pot fi invizibilă să le rămesc și să dispar mai bogată cu o podoabă muierească. Și să nu mai vorbesc la pantofii vintage, la rochiile brodate de mână și la hainele cu epoleți impunători! Palatul mai are în arsenalul său o serie de grădini, care adăposesc foarte multe specii de plante, arbori și arbuști. În fapt, grădinile regale pot fi socotite o adevărată grădină botanică.  





^Muzeul de design, care include exponate diverse, interbelice, dar și contemporane, fiind un muzeu al obiectelor de design dintre anii 1920-2013


     ^Un exponat delicat din Muzeul de ceramică

     *Data viitoare vă voi povesti și despre restul obiectivelor turistice pe care le-am vizitat în Barcelona: Sagrada Familia, Las Ramblas, Muzeul de Istorie MNAC, portul și multe altele. Mă opresc aici, deoarece postare este deja lungă și nu îmi doresc să fie obositoare.
     Dacă ați vizitat Barcelona, văinvit să împărtășiți impresiile voastre! Dacă însă nu ați vizitat-o, vă recomand cu căldură să o faceți, în măsura în care timpul și posibilitățile vă permit să faceți acest lucru.
 

5 comentarii:

  1. foarte frumos! de altfel si prezentarea :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu am avut ocazia sa vizitez Barcelona,stiu un oras frumos tot turistic Granada(tot in Spania)...ti-l recomand cu cea mai mare placere :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Vreau și eu să merg în Barcelona! Curând trebuie să se întâmple asta :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu am fost in Barcelona, eu din Spania as vrea in primul rand sa vizitez Valencia si dupa aceea Barcelona:)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...