sâmbătă, 16 august 2014

Cumpărături pastelate de la Miniprix


    În urmă cu puțin timp v-am arătat ultimele achiziții de la Miniprix (click aici), dar între timp au mai ajuns câteva minunății pastelate în șifonierul meu. Cum au fost reduceri masive în ultima perioadă, nu am stat prea mult pe gânduri și am adunat câteva produse în coșul de cumpărături.
   

    Mi-au atras atenția bluzele cu mânecă lungă și puloverele subțiri, pentru a mă pregăti din timp pentru toamnă. Am găsit o superbă bluză din bumbac și șifon (click aici), un mix de material foarte interesant, pe care am găsit rapid cu ce să o combin. La genul acesta de bluze nu îmi fac griji în privința măsurii și rareori caut ceva fix pe măsura mea. Cum îmi plac topurile care să arate mai cool, am ajuns să cumpăr bluze în măsurile M-XL și să fiu mulțumită de cum se așează pe corp. Prefer un aspect relaxat în locul hainelor mulate, fit size.


Pe lângă bluză am mai găsit un pulover piersiciu , cu aspect buclee, pe care încă nu am apucat să-l port din cauza temperaturilor ridicate. Și aceste este un obiect vestimentar aparte, pentru că doar în partea din față are model, în timp ce spatele și mânecile sunt simple.
   Deși mi-am promis să nu-mi mai cumpăr rochii, pentru că am deja multe, m-a cucerit imediat rochia bodycon, pe care am prins-o la un preț foarte bun. Inițial, nu eram convinsă dacă să o comand sau nu, dar în cele din urmă am fost mulțumită de alegerea mea.



  Am mai pus ochii pe un set de doze din ceramic pentru ceai, zahăr și cafea, l-am trecut deja în wishlist, pentru că aș vrea să îmi schimb vechile cutii de bucătărie cu unele noi. Îmi place mult de tot culoarea, care are un aspect ușor vintage, dar mai ales capacele cu moț și fundițele negre, care le fac să pară desprinse din Alice în Țara Minunilor! Mie nu mi se par deloc scumpe, dar voi ce spuneți, se merită ca preț sau aveți altă recomandare mai bună?



   Nu ratați Miniprixoterapia de minivacanță, care a topit prețurile cu 70%. Click aici pentru a descoperi toate produsele disponibile în ofertă: Miniprixoterapia (click aici)

https://www.miniprix.ro/produse/Stock%20Shock/


6 comentarii:

  1. Numai lucruri frumoase ne-ai arătat. Să le porți cu drag ! ^^

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut!
    Poti sa-mi dai linkul bluzieti si al ploverului Mini Prix? Ce ai pus in postare ma duce in sectiunea bluze si plovere, sincer m-am uitat, dar mi-a fost greu sa le recunosc. Poate nici nu mau sunt pe stoc...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumoase sunt! sa le porti cu drag :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Arată tare bine! ♥ Să le porți cu multă eleganță!

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte frumoase bluzitele! sa le porti cu placere:)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...