sâmbătă, 28 februarie 2015

Noi cumpărături Miniprix


    Weekend-ul trecut, Miniprix ne-a răsfățat cu noi reduceri, având chiar și o categorie de produse cu preț de Mărțișor de 3,6 și 9 lei, plus transport gratuit pentru orice comandă. Dacă nu ați fost pe fază și ați ratat oferta, sau pur și simplu nu ați stat prea bine cu banii, nu vă faceți griji, pentru că vor fi foarte curând noi oferte atractive.
    Nici eu nu am reușit să petrec prea mult timp în fața calculatorului, pentru că am avut o săptămână mai dificilă, dar cu siguranță îmi voi lua revanșa cât de curând. Plus că n-am fost prea cuminte și am păcătuit cu o comandă, acum foarte puțin timp. Nu voiam ceva anume, pur și simplu răsfoiam paginile magazinului online, clătindu-mi ochii, cum îmi place să spun. Într-un final, am rămas cu două produse în coș, am plasat comanda și am așteptat cuminte să mă sune curierul.
 

miercuri, 25 februarie 2015

Târgul Mărțișorului la Muzeul Țăranului Român (26 februarie-1 martie)


     Ca în fiecare an, cel mai mare târg de Mărțișor este organizat la Muzeul Țăranului Român, unde sute de expozanți își vor afișa rodul muncii, sub forma unor mărțișoare. Acest obiect mic încununează începutul primăverii și se oferă în toate colțurile țării. însoțit de binecunoscutul șnur alb-roșu.
     Dacă aveți puțin timp liber, trebuie negreșit să treceți pe la târg. Voi participa și eu împreună cu sora mea, unde vom avea expuse mărțișoare lucrate manual din polimer/ fimo.  Vremea se anunță a fi una frumoasă, așa că vă puteți relaxa printre standurile încărcate cu mărțișoare colorate, dar veți putea savura și mici preparate tradiționale. 




   

marți, 24 februarie 2015

Comandă Kurtmann + Mici cumpărături


   În ultima vreme, aproape că nu a trecut un weekend fără să-mi cumpăr ceva de pe Kurtmann. De obicei, la sfârșit de săptămână, cei de la Kurtmann oferă transport gratuit pentru comenzile mai mari de 90 lei. Cum săptămânal sunt postate lucrușoare noi, mă prinde weekend-ul cu produse pe wishlist și cad pradă tentației, finalizând comanda.
   Astăzi, cu ocazia sărbătorii iubirii, de Dragobete, Kurtmann ne-a pregătit o nouă promoție cu transport gratuit pentru comenzile mai mari de 90 lei (Click aici). Eu am deja câteva favorite, din stocul nou Vero Moda postat zilele trecute și  cred că va urma o nouă comandă chiar astăzi. În partea de jos  a postării vă voi arăta câteva dintre favoritele mele.

luni, 23 februarie 2015

Comandă Yves Rocher de februarie


   Oferta lunii februarie de la Yves Rocher (Click aici) mi s-a părut atractivă, ca și cele din ultimele luni. Mi se pare grozav că pentru o anumită valoare a comenzii poți primi diverse cadouri, plus că produsele comandate sunt de calitate bună, iar prețurile sunt accesibile. Nu multe magazine din România se pot lăuda că își răsfață clienții cum o fac cei de la Yves Rocher, care lună de lună pregătesc fel și fel de oferte, incluzând cadouri cosmetice, bijuterii sau diverse accesorii.
    Eu voiam doar două produse pentru machiaj, care erau de ceva timp pe lista mea de dorințe, dar ele însumau puțin sub 70 lei. Transportul era gratuit pentru comenzile mai mari de 99 lei, așa că mai aveam nevoie de aprox. 30 lei pentru a depăși pragul. Am preferat să adaug mai multe produse în coș, în loc să plătesc taxa de livrare prin curier de 15 lei. Diferența a fost completată cu geluri de duș pentru o prietenă, la ea ajungând și setul de bijuterii, cadoul oferit pt comenzi mai mari de 89 lei.

   Iată ce am primit eu în colet:
         - Rimel Sexy Pulp(click aici)- nuanța maro (preț :39 lei)
         - Ruj Absolut(Click aici) - nuanța Roz Strălucitor (preț: 29 lei)
         - Trusă Vanity + Portfard roz - cadou pentru comenzi mai mari de 39 lei

joi, 19 februarie 2015

Cum purtăm pantalonii albi?


    În ultima perioadă am avut o simpatie crescută față de pantalonii albi, dar cum nu aveam decât o pereche în șifonier, am căutat una nouă. Pe pinterest.com, platforma pe care o navighez zilnic, am găsit multe combinații vestimentare care m-au cucerit, acestea incluzând pantalonii albi. Niciodată până acum nu m-am gândit că o să devin o iubitoare a acestor pantaloni, dar iată că ni se schimbă gusturile fără să băgăm de seamă.

    Nu am vrut să dau o sumă mare de bani pe pantaloni, dar îmi doream unii cât de cât de calitate. De fiecare dată când îmi doresc așa ceva, știu că trebuie să caut în outleturi, iar favoritul meu rămâne în continuare Kurtmann, unde stocurile se actualizează des și aproape zilnic apar modele noi de la branduri cunoscute. Pantalonii Pimkie (click aici) au ajuns repede în coșul de cumpărături. Dacă vă amintiți, v-am vorbit despre ei în urmă cu câteva zile și deja așteptam să îi îmbrac. Eu am evitat să mai port pantaloni deschiși la culoare iarna aceasta, deoarece mă stropesc în timpul mersului și îi murdăresc destul de tare, iar fiecare spălare presupune subțierea materialului. Pantalonii albi sunt și mai pretențioși, pentru că se pot îngălbeni sau pot apărea pe ei pete care nu mai ies la spălare, așa că am așteptat să se mai usuce afară înainte să-i port.

miercuri, 18 februarie 2015

Concurs: Câștigă o pereche de lentile colorate (Încheiat)



   Dragilor, câte dintre voi v-ați dorit să vă schimbați culoarea ochilor? Deși sunt adepta aspectului natural, uneori îmi place să fac anumite schimbări, iar astăzi au apărut atât de multe lentile cu aspect natural, încât orice schimbare este posibilă.
   Încă de mică aveam o slăbiciune pentru ochii albaștri, pentru că majoritatea actorilor pe care îi vedeam la televizor mă cucereau cu ochii lor ca cerul. Desigur, nu cred că tot Hollywood-ul are ochii albaștri, mai ales că lentilele sunt cea mai simplă și sigură metodă de schimbare a culorii ochilor.
   Astăzi au apărut atâtea tipuri de lentile colorate și lentile de contact, încât există câte ceva pentru fiecare doritor. Pe lângă culorile clasice, sunt disponibile felurite lentile în culori puternice, neon sau chiar cu model.  În materie de lentile, eu vă recomand magazinul online Lensa, cel mai mare magazin de lentile pentru ochi, unde veți găsi sute de modele, la prețuri foarte bune.

   Când v-am arătat că mi-am cumpărat lentile colorate, mi-ați pus mai multe întrebări legate de ele. Dacă săptămâna trecută cei de la Lensa au oferit transport gratuit pentru orice comandă, m-am gândit să vă fac o surpriză și am comandat câteva lucrușoare pentru voi.  Așa că am pregătit un concurs frumos !

   Regulile concursului:
     1. Share concurs pe o rețea de socializare (facebook, twitter, google+)
     2. Link-ul produsului preferat din magazinul Lensa (Click aici)
     3. Lăsați un comentariu care să conțină: adresa voastră de e-mail, link share și link-ul produsului preferat de pe site.

   Premiul concursului conține:
           - Lentile colorate Phantasee Vivid Blue 14 mm - pentru 90 de purtări
           - Soluție multifuncțională de întreținere Sauflon All in One
           - Suport lentile

   Concursul se desfășoară în perioada 18-28 februarie. Câștigătorul va fi ales prin tragere la sorți, în termen de 3 zile și va fi contactat la adresa de e-mail lăsată în comentariu.
    Sper să vă placă acest concurs și vă țin pumnii!


   Informații lentile Phantasee Vivid Blue:
      - lentile colorate albastre
      - aspect natural
      - pot fi purtate zilnic sau ocazional timp de 3 luni /90 purtări
      - schimbă culoarea ochilor și oferă confort absolut
      - rază de curbare: 9.6 mm
      - conținut de apă: 45%
      - diametru: 14 mm
      - potrivire: ochi deschiși, ochi închiși, ochi foarte închiși
      - data expirării: 11/2019
      - lentilele trebuie păstrate în soluție de întreținere, care le curăță de microbi și le păstrează hidratate
       - au protecție UV



    Update 3 martie: Dragilor, vă mulțumesc pentru participare! Mă așteptam să participe mai multă lume, însă nu toți suntem obișnuiți cu lentilele de contact. 
   Am extras câștigătoarea cu ajutorul random.org și aceasta este Dinu Florina Mădălina! Felicitări și aștept datele datele de livrare pe e-mail la nahoot6@yahoo.com 

luni, 16 februarie 2015

Jurnalul săptămânii (I)


    Încep săptămâna cu o nouă categorie de postări, în care voi face un mic rezumat al săptămânii ce tocmai s-a încheiat, împărtășindu-vă experiențele personale pe care nu apuc să le detaliez pe blog și care ar putea să vă intereseze. Am decis să intitulez categoria destul de simplu, „Jurnalul săptămânii” și voi include fotografii, dar și recomandări diverse.
    Lunea aceasta m-a prins pe picior greșit, cu o viroză neașteptată și câteva zile de amețeală, timp în care am strănutat și mi-a curs nasul ca un robinet. În afară de ceaiuri, vitamina C și fructe și legume, mărturisesc că nu m-am înarmat cu altceva, pentru că am luat o lungă perioadă de timp pastile și acum prefer variantele naturiste pentru problemele nu foarte grave. Colac peste pupăză, ziua de astăzi a fost posomorâtă, cu o burniță rece, susținută în ultimele ore de o fulguială rară. Și eu speram că primăvara bate la ușă...

miercuri, 11 februarie 2015

Ultimele cumpărături de ianuarie


   La sfârșit de ianuarie am reușit să bifez câteva produse de pe wishlist, în care aveam numai articole pentru sezonul cald. M-am săturat de hainele groase și abia aștept să le spăl și să le împachetez la sfârșit de sezon, făcând loc celor subțiri. Încântată de tendințele acestei primăveri, mi-am alcătuit în minte câteva ținute și am mai căutat inspirație și pe Pinterest, platforma mea preferată când sunt în pană de idei sau când vreau să mă relaxez puțin.

   Cum ultimele weekend-uri au beneficiat de oferta cu transport gratuit în magazinul online Kurtmann, am plasat și eu două comenzi diferite, în care am inclus articolele vestimentare din imagine. Pragul minim de 90 lei pentru comandă a fost completat cu mici accesorii pentru bărbați, pe care nu am putut să le fotografiez, ajungând deja la destinatar. În comenzile Kurtmann mi-am ales un cardigan Massimo Dutti și o pereche de pantaloni Pimkie.

marți, 10 februarie 2015

Noi achiziții: Obiecte Deco


    De Crăciun, colecția mea de obiecte deco s-a îmbogățit cu câteva exemplare speciale, pe care cei dragi le-au ales cu multă pricepere. Acasă, am tot soiul de săculeți, poșetuțe, coșulețe și coșuri, cutii decorative, pe care le-am umplut cu obiecte mici, de la bijuterii, produse de machiaj, până la creioane, pixuri și tuburi cu lipici. 
   Noi, femeile, avem o mare pasiune pentru obiectele de depozitare, pentru că știm că ele ascund mici comori. Dar iubitul meu, când vede ce-i la mine în cameră, mereu mă „amenință” că la casa noastră vom avea atât de puțină mobilă încât nu voi avea unde să-mi depozitez poșetuțele și coșurile cu drăcii. Eu chicotesc, pentru că nu mă despart de ele, ba chiar se pare că cei dragi îmi oferă o mână de ajutor în a strânge și mai multe.

joi, 5 februarie 2015

Beneficiile uleiului de măsline pentru păr


    Uleiul de măsline este unul dintre cele mai vechi și apreciate ingrediente naturale pentru uz cosmetic. Apariția acestui ulei, obținut prin presarea la rece a măslinelor, este datată pe la 2500 î.Hr. și este foarte probabil ca la un interval destul de scurt să fi început a fi folosit în tratamente de înfrumusețare. 
    Astăzi, acest ulei nu și-a pierdul din farmec, dar mai ales din utilitate și milioane de femei continuă să-l folosească în tratamente naturiste pentru păr, ten și pielea corpului. Eu astăzi am să vă vorbesc despre beneficiile sale pentru păr și sunt convinsă că acest subiect vă interesează în aceeași măsură ca și pe mine.
   Cel mai recomandat ulei pentru uz cosmetic este cel extra-virgin, care are cea mai redusă aciditate, iar nivelul său de hidratare este mult mai crescut decât uleiul de măsline pe care-l folosim în bucătărie, la gătit. Alături de acesta, multe persoane folosesc și uleiul de cocos și pe cel de argan, dar ca și preț cel de măsline este cel mai accesibil și cel mai ușor de găsit în comerț.

marți, 3 februarie 2015

TAG: Despre mine (Get to Know me)



   Draga de Larisa, care are un blog foarte drăguț, pe care vi-l recomand cu căldură, m-a nominalizat la acest TAG: Get to Know me. Acest lucru presupune să răspund la câteva întrebări, prin care să vă ofer mai multe informații despre mine și despre pasiunile mele. Dacă-mi citiți blogul, atunci sper că o să vă facă plăcere să descoperiți câte ceva despre persoana din spatele blogului.

   Iată lista de întrebări și răspunsurile mele pentru fiecare în parte:

luni, 2 februarie 2015

Ținuta zilei: Cămașă denim + Ghete negre


   Weekend-ul acesta a fost unul capricios: sâmbăta, în ciuda soarelui strălucitor și a cerului senin, a bătut un vânt uscat și rece, iar duminica ne-a deprimat o ploaie mocănească ce a ținut toată ziua. Când bate vântul, tenul are mult de suferit și se usucă și mai tare, mai ales în zona gurii și în bărbie și-mi dă mari bătăi de cap în ultima perioadă, pentru că nu găsesc nicicum o cremă care să-mi priască și am încercat destule până acum.
   Ținuta de astăzi nu este una specială și m-am îmbrăcat în grabă, cum fac de fiecare dată când ies cu sora mea în oraș. Ea arăta ca o fondantă, în timp ce eu am purtat o ținută all-black, banală, cu accente masculine, dar în care m-am simțit destul de bine. Iarna aceasta am purtat mai mult negru decât am făcut-o în ultimii 3-4 ani, dar acest lucru se datorează faptului că a plouat mult, iar hainele deschise la culoare sunt mai pretențioase și se murdăresc mai ușor. 
   În plus, mă simt atât de bine în pantalonii Zara(click aici), care sunt confecționați dintr-un material elastic foarte confortabil, motiv pentru care i-am purtat foarte des. Nu sunt foarte groși, dar mă simt în ei la fel de comod ca în colanți, numai că ei arată ca niște pantaloni. Au croială clasică, fermoar metalic și buzunare frontale și în partea din spate, plus câteva mici detalii din piele ecologică. I-am îmbrăcat atât de mult, dar nu s-au tocit deloc și mă bucur că nu le iese culoarea la spălat. 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...